Actualitate
Cercetați penal pentru că au ținut căpriori captivi
Doi bărbați din județul Cluj au fost prinși de polițiști că țineau în captivitate, în curtea locuințelor proprii, doi căpriori.
Aceștia vor fi cercetați penal din acest motiv. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, în 25 ianuarie, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au depistat şi identificat pe I. Paul de 32 ani, din Câmpia Turzii, în timp ce deţinea, fără drept, în captivitate, un căprior, în curtea imobilului pe care îl deţine în Luna. De asemenea a fost depistat M. Valer, de 33 ani, din Luna, care deţinea, un căprior, tot în curtea propriei locuințe. Bărbaţii sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în captivitate a exemplarelor de animale sălbatice luate din natură.