Actualitate
Ceremonie stingheră la bustul lui Cuza
La sărbătoarea „Unirii Mici” au participat autorităţile, politicienii şi o mână de clujeni.
Ieri dimineaţă au fost debutat la Cluj-Napoca ceremoniile aniversare dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române. Au fost prezenţi, pe lângă autorităţile locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţilor publice şi ai principalelor partide politice – PDL, USL, PRM, UMPR, UDMR şi mai puţin de o sută de clujeni.Mesajul lui BocCeremonia a început în jurul orei 10, cu o slujbă de pomenire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, oficiată de ÎPS Andrei Andreicuţ, după care a luat cuvântul prefectul Florin Stamatian, care a transmis clujenilor mesajul adresat de premierul Emil Boc românilor, cu ocazia sărbătorii Unirii Principatelor.„Marcăm astăzi 153 de ani de la Unirea Principatelor Române, etapă crucială pentru evoluţia României moderne şi, totodată, un bun prilej să reflectăm asupra unor valori fundamentale. Acum, la fel ca în urmă cu 153 de ani, este nevoie de unitate pentru a apăra interesele României. Noi, românii, am fost uniţi în jurul idealurilor naţionale şi în jurul interesului ţării în toate momentele de cotitură ale istoriei. Un arc peste timp ne dovedeşte perenitatea şi actualitatea acestei valori. Unirea Principatelor Române a fost expresia înţelepciunii politice a vremii de a promova, în ciuda constrângerilor istorice, o viziune coerentă pentru modernizarea României. Este o pildă pe care noi, oamenii politici, trebuie să o avem în vedere mai ales în această conjunctură socială şi economică. Marile momente istorice ale României obligă, încă o dată, întreaga clasă politică să dovedească unitate, responsabilitate şi curaj, asemenea înaintaşilor. Este datoria oamenilor politici să dea dovadă de maturitate, înţelepciune şi să promoveze proiecte care să construiască, în continuare, România ca un stat european modern, în beneficiul românilor. Este timpul să înlocuim confruntarea cu competiţia şi, împreună, să reflectăm în interesul românilor din ţară şi din afara graniţelor. La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!”, a fost mesajul premierului. Dacă nu mai târziu de anul trecut acest mesaj ar fi fost urmat de ropote de aplauze din partea clujenilor, de data aceasta, mesajul premierului nu a impresionat deloc asistenţa.Îndemn la unitate din partea prefectului StamatianCeremonia a continuat cu mesajul personal al prefectului Florin Stamatian către clujeni, în care acesta i-a îndemnat la unitate. „Astazi, poate că este un moment în care să reflectăm cu toţii la istoria neamului nostru. La ceea ce s-a înfăptuit, la ceea ce am jertfit, am pierdut, am sângerat, am plâns pentru a construi. Cred că, mai mult, ca oricând, este nevoie să înţelegem ceea ce dorim pentru viitor, să înţelegem că trebuie să apărăm, ceea ce am facut noi şi au făcut înaintaşii noştri. Avem nevoie de unitate ca să trecem peste momentele de criză”, a spus Stamatian.A urmat ceremonialul depunerii de coroane de flori la bustul lui Alexandru Ioan Cuza, după care, puţinii participanţi la sărbătoare au încis o Hora Unirii, un moment destul de scurt de altfel.Clujenii care au participat la sărbătoarea Unirii au rămas însă destul de dezamăgiţi de manifestare. „Apăi, a fost cam sărăcuţ în acest an. Nu ştiu de ce, poate criza, poate că şi din cauza că ăştia care ne conduc se tot ceartă între ei. Anii trecuţi au fost mai mulţi oameni, nu ca acum. Păcat, că e important pentru români. Eu vin în fiecare an”, a spus Ion Pascu, în vârstă de 70 de ani. De altfel şi la parada care a urmat după ceremonia de la bustul lui Alexandru Ioan Cuza, au asistat numai câţiva zeci de clujeni.