Actualitate
Peste 6.000 de străini trăiau anul trecut în Cluj
Peste 6000 de străini locuiau anul trecut în județul Cluj, mai mulți cu aproximativ 500 față de 2010.
La sfârșitul anului trecut, în evidențele Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj se aflau înregistrați 6.028 de străini, din 105 țări ale lumii. În comparație cu anul 2010, când se aflau în evidența Serviciului pentru Imigrări 5.435 persoane din afara țării, numărul cetățenilor străini a crescut cu aproximativ 500. Cei mai mulţi cetăţeni străini înregistraţi în evidenţă, provin din Republica Moldova (811), Tunisia (652), Italia (461), Franţa (452) si Germania (383).Potrivit raportului de activitate pe 2011, în ceea ce priveşte admisia în România, anul trecut au fost depuse 121 de invitaţii, dintre care 100 au fost admise, patru se află în lucru, iar 17 cereri au fost respinse. Tot pe linia admisiei în România au fost înregistrate şi 24 cereri pentru reîntregirea familiei, fiind aprobate 22 cereri.100 străini au cerut să muncească în RomâniaÎn anul 2011 au fost primite 94 de cereri pentru eliberarea de autorizaţii de muncă lucrătorilor angajaţi în muncă sau detaşaţi. Ca urmare, au fost eliberate 59 de autorizaţii de muncă, 20 cereri au fost respinse pentru deficienţe constatate în derularea procedurilor prevăzute de lege, iar 15 cereri sunt în curs de analiză şi soluţionare. În urma controalelor efectuate au fost sancţionate trei societăţi comerciale în cadrul cărora erau angajaţi sau detaşaţi cetăţeni străini, fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.400 de străini, în situații ilegalePotrivit raportului Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj, au fost depistaţi în situaţii ilegale 399 de cetăţeni străini, dintre care 293 cu şedere ilegală. În 238 de cazuri străinii au fost puşi în legalitate iar 55 au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României, persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional, fiind aplicate amenzi contravenţionale în suma totală de 189.600 lei şi 20 avertismente.