monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sfaturi de la stilistul Adina Buzatu la târgul „Nuntă la Palat”

În acest weekend (20-22 ianuarie), Muzeul Naţional de Artă din Cluj-Napoca va găzdui târgul adresat celor care vor să se căsătorească, „Nuntă la Palat”.

Mirii se vor putea bucura de rochii, accesorii, invitaţii, dulciuri şi decoruri desprinse parcă din basmele cu prinţi şi prinţese.„Regina evenimentului va fi nimeni alta decât cunoscuta Adina Buzatu, stilistul specializat în ţinute masculine. În fiecare dintre cele trei zile ale târgului, Adina Buzatu se va afla printre vizitatori şi le va oferi atât sfaturi preţioase, cât şi premii atractive”, au declarat organizatorii.100 de firme participantePeste 100 de firme cu activitate în domeniul organizării şi furnizării de servicii pentru nunţi vor fi prezente la cea de-a VI-a ediţie a târgului „Nuntă la Palat”.„Ca în fiecare an, ne aşteptăm vizitatorii în aceeaşi locaiţe elegantă şi stilată - Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Mirii vor putea alege între serviciile a zeci de firme specializate, de la rochii de mireasă îndrăzneţe sau cochete, până la aranjamente florale inedite sau dulciuri. În plus, mirii vor putea să profite de ofertele şi de promoţiile firmelor de organizări de nunţi, care se vor întrece în aranjamente, decoruri şi stiluri care mai de care mai atrăgătoare. Indiferent de gusturi sau preferinţe, toţi vizitatorii vor găsi standuri pe placul lor. Şi asta pentru că expozanţii îi vor captiva pe miri cu cele mai noi trenduri în materie de rochii, prăjituri, muzică sau bijuterii. De asemenea, şi mirii ceva mai conservatori vor găsi aici surse de inspiraţie pentru o nuntă aşa cum şi-o doresc”, au mai punctat organizatorii.Târgul va putea fi vizitat vineri, între orele 12.00 şi 19.00, sâmbătă între 10.00 şi 19.00 şi duminică între 10.00 şi 17.00.