monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noi violențe în Piața Universității

Protestul din Piaţa Universitate a devenit violent după ce oamenii au rupt gardurile şi au ieşit în bulevard, unii aruncând cu pietre şi bucăţi din caldarâm în jandarmi, unul fiind rănit, informează Mediafax. Manifestanţii din Piaţa Universităţii au rupt cordoanele de jandarmi au ieşit în bulevard, în scopul de a ocupe piaţa.

 

Traficul rutier a fost blocat. Incidentele au avut loc în faţa Teatrului Naţional. Unii dintre protestari au aruncat cu torţe aprinse, cu pietre, cu bucăţi din caldarâm şi alte obiecte contondente, în bulevard şi spre jandarmi.Unul dintre jandarmi a fost rănit la cap.Totodată, unii dintre protestatari au aruncat cu sticle incendiare, o persoană fiind cuprinsă de flăcări. Ea a fost salvata de oamenii din jurul său.Jandarmii au intervenit în forţă, cu gaze lacrimogene. Ei au apelat la echipamentul de protecţie, având căşti de protecţie şi bastoane.Aproximativ 50 de jandarmi fug după manifestanţii care au participat la astfel de violenţe. Alţi 40 de jandarmi intervin în stradă refăcând cordonul.Mai mulţi tineri au fost ridicaţi şi duşi la dube.Anterior, în jurul orei 18.00, aproximativ 1.000 de oameni protestau paşnic, scandând lozinci contra preşedintelui Băsescu şi în favoarea alegerilor anticipate.Oamenii s-au adunat în faţa Teatrului Naţional, dar şi pe partea opusă a bulevardului Nicolae Magheru, în zona fântanilor.Protestatarii sunt de vârste diferite, unii venind chiar şi cu copiii. Primii adunaţi la Universitate, în jurul orei 14.00 au fost în special persoane de vârsta a treia. Ulterior, în piaţa au venit şi oameni mai tineri.Manifestanţii scandează lozinci împotriva lui Traian Băsescu şi cer alegeri anticipate.Ei au steaguri, pancarte, unele chiar improvizate, pe care scrie „Jos Băsescu”, „Stop distrugerii Roşiei Montane”, „Stop corupţiei”. Pe o pancartă mare, purtată de mai multe persoane, scrie Decembrie '89 şi este desenată o hartă pe care sunt marcate cu cruci localităţile în care au murit oameni în timpul revoluţiei.„Am venit pentru că avem pensii mici”, spune un protestatar. Altul spune că este bolnav, are o pensie bună de 11 milioane, dar are grijă de noră şi de băiat.„Nu mai putem, nu mai putem suporta. Nu suntem golani, suntem muncitori, intelectuali, oameni care am vrea sa lucrăm, dar nu mai avem unde”, susţin manifestanţii.La faţa locului sunt prezente echipaje SMURD şi ale Ambulanţei Bucureşti - Ilfov.Jandarmii prezenţi la faţa locului asigură gardurile de protecţie puse de o parte şi de alta a bulevardului. Alte echipaje sunt relocate în spatele Hotelului Intercontinental.